
Multe aspecte din viaţa cuplului Shakira-Gerard Pique sunt aflate abia acum, după despărţirea dintre cei doi, produsă vara trecută.
Recent, o întregistrare ajunsă în posesia unor jurnalişti de la o revistă spaniolă pe nume Hola o pune într-o ipostază stânjenitoare pe artista columbiană.
Aceasta este susprinsă într-o discuţie cu mama lui Gerrard Pique, fostul fotbalist fiind şi el de faţă. Montserrat Bernabeu a intervenit în relaţia celor doi şi şi-a spus apăsat punctul de vedere. Asta se poate observa cel puţin din imaginile apărute în mediul virtual.
Şi-a impus punctul de vedere
Mama lui Pique a încercat să o intimideze pe cântăreaţa sud-americană, punându-i mâna în faţă şi făcându-i un semn ostentativ cu degetul la gură, transmiţându-i practic să tacă. Publicaţia care a distribuit clipul nu a precizat de când ar fi imaginile, dar tensiunea se poate simţi în privirile mamei fotbalistului care pare că încearcă să deţină controlul în dialogul cu artista care va împlini curând 46 de ani.
Se înţeapă de când s-au despărţit
Shakira şi Pique nu au rămas în relaţii amicale după ruptura anunţată în vara anului trecut. Cei doi şi-au disputat mai întâi custodia copiilor lor, dar columbianca a avut de obiectat la un moment dat atunci când fostul ei partener s-a afişat în public cu unul dintre băieţii cuplului.
Ceea ce este foarte probabil să se mai întâmple şi pe viitor. Ironiile dintre cei doi au trecut la alt nivel în acest început de an. Atunci Shakira a lansat o melodie ale cărei versuri trimit în mod evident spre comportamentul pe care Pique l-ar fi avut în ultima perioadă. Şi la felul în care a ales să o înşele în ultima parte a relaţiei lor, când începuse deja să îşi dea întâlnire cu cea care îi este alături în prezent, Clara Chia Marti.