marți 24 ianuarie 8:37 AM

       Abonare la google news

UMB, primul constructor care unește provinciile și prin autostradă. Autostrada Moldovei, șanse reale de inaugurare înainte de termenul limită din PNRR- 2026. Italienii și turcii trec Carpații cu Autostrada A 1 de-abia în 2028


UMB este primul constructor din România care unește două provincii și prin Autostradă : Muntenia cu Moldova prin Autostrada Moldovei, contracte fiind semnate cu firmele lui Dorinel Umbrărescu de la Buzău până la Bacău (aproape 180 km.), iar alți 77 de kilometri dintre Bacău și Pașcani așteaptă decizia CNSC la contestația Danlin. Constructorul băcăuan lucrează pe cele șapte loturi contractate, ,,capetele” de la Buzău și Focșani fiind în șantier încă de la sfârșitul anului trecut, iar din primele zile ale lui 2023 au început lucrările pregătitoare și pe secțiunea Focșani-Bacău, la nici o lună de la semnarea contractelor, după cum Economedia a arătat aici.


Așadar, cu o decizie favorabilă de la CNSC, Autostrada Moldovei Buzău-Pașcani (aprox. 250 km.) poate deveni o afacere cap-coadă a UMB și totodată, o provocare lansată constructorului de a termina lucrările înainte de termen, 30 de luni pentru loturile lungi (lotul 2, de mijloc al secțiunii Focșani-Bacău are 39 de kilometri și este cel mai lung lot de autostradă contractat din țară) respectiv 20 de luni și 26 de luni pentru loturile mai scurte. Practic, 2025 trebuie să fie anul în care, pentru prima dată, două din cele trei mari provincii istorice din România sunt unite și prin infrastructură de transport modernă, în acest caz autostradă, calea ferată (reabilitarea la 160 km/h.) fiind mult în urma proiectelor rutiere.

,,Gaura” dintre Ploiești și Buzău 

Însă pentru ca Autostrada Moldovei să fie complet contractată și în lucru trebuie să mai așteptăm decizia Curții de Apel București la contestația Danlin, decizie care ar putea debloca situația lotului 3 Pietroasele-Buzău (14 km.) Dacă lotul de mijloc dintre Ploiești și Buzău a ajuns la 11 % asocierea Trace -Coni fiind în grafic cu 11 % execuție, pe primul lot unde lucrează Pizzarotti-Retter sunt probleme atât din cauza mobilizării insuficiente cât și din cauza siturilor arheologice (6 situri). Cătălin Urtoi, consilierul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu s-a referit la șantierul Pizzarotti ca fiind nesatisfăcător și că are nevoie de un ,,impuls”, anunțând verificări pe șantier din februarie.

Astaldi și Mapa, 6 ani pentru Sibiu-Pitești, prima Autostradă care trece Carpații

Autostrada Sibiu-Pitești, cel mai important proiect rutier pentru că închide Coridorul Nădlac-Constanța și asigură trecerea din Muntenia în Transilvania are toate loturile contractate, iar în funcție de evoluția etapelor de proiectare lucrările pe secțiunile 2 și 3 ar putea începe în a doua parte a anului viitor. Dacă se respectă graficul de execuție, sfârșitul anului 2028, început de 2029 poate aduce prima autostradă care trece Carpații. Lotul 2, Boița -Cornetu (31 km.) va fi cel mai greu șantier de autostradă de până acum, constructorul turc Mapa având termen 18 luni pentru proiectare (începută în iulie 2022) și 50 luni pentru execuție. Lotul 3, Cornetu-Tigveni, 37 kilometri este contractat cu Astaldi cu termen de proiectare 12 luni și execuție 45. Ordinul pentru începerea proiectării a fost emis începând cu data de 1 februarie 2023. Pe lotul 4, Tigveni-Curtea de Argeș (10 km.), PORR urmează să înceapă lucrările în această primăvară.

Notă : Autostrada Unirii, Târgu Mureș-Iași-Ungheni are licitații lansate doar pe capetele din PNRR ( detalii aici), iar pentru Autostrada Brașov-Bacău a fost relansată licitația pentru Studiul de Fezabilitate.

 

 

 

 

Economedia.ro