'Trăsniţi în PNL' - Actorul Grig Chiroiu, propus candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea - Știrile.eu

miercuri 29 martie 2023 12:39 AM

‘Trăsniţi în PNL’ – Actorul Grig Chiroiu, propus candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea


Liberalii din Râmnic au anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că îl propun pe Grig Chiroiu, actorul cunoscut din serialul TV „Trăsniţi în NATO”, pentru a fi candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea la viitoarele alegeri locale, anunță Agerpres.


Candidatura lui Grig Chiroiu a fost votată în unanimitate de membrii organizaţiei municipale a PNL, în cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare Locală ce s-a desfăşurat luni seara.

„După discuţii şi foarte multe proiecte puse pe masă, am reuşit să cooptăm în această zonă administrativă pe actorul Grig Chiroiu, dar nu pentru faptul că este un actor, ci pentru faptul că este un reprezentant din zona economică, fiind un antreprenor în domeniul turismului, astfel încât Partidul Naţional Liberal să nu mai mimeze desemnarea unui membru de partid în funcţia de preşedinte la Consiliul Judeţean. Ne asumăm, suntem o organizaţie care merge asumat şi noi vrem să câştigăm pe toate fronturile. Domnul Grig Chiroiu are o notorietate foarte mare şi cred că împreună putem să formăm acea echipă care va scoate cumva judeţul Vâlcea din obedienţa diferitelor grupuri de interese, ca să le zic aşa, să nu le dau o altă denumire”, a declarat preşedintele organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea, Virgil Pârvulescu.

Grig Chiroiu şi-a depus luna aceasta cererea de înscriere în organizaţia municipală a PNL

Grig Chiroiu şi-a depus luna aceasta cererea de înscriere în organizaţia municipală a Partidului Naţional Liberal.

Candidatura actorului, cunoscut pentru rolul „Caporalul Pupăză” din serialul de divertisment menţionat, a fost propusă de către liderului organizaţiei, Virgil Pârvulesc, fiind aprobată în unanimitate de către membrii Comitetului de Coordonare Locală. Urmează ca această candidatură să fie aprobată şi de către Comitetul de Coordonare (CCJ) de la nivelul filialei judeţene a PNL.

Stiripesurse.ro