luni 4 ianuarie 10:44 AM

       Abonare la google news

Tragedie în Olt. Un preot beat a accidentat mortal un adolescent de 15 ani. Cum a încercat să-i păcălească pe oamenii legii


„Fă ce spune preotul și nu ce face el”. Aceasta este o zicală din popor care se aplică și în cazul unui preot din Olt, care sub influența alcoolului a accidentat mortal un băiat de 15 ani. Pentru a induce în eroare polițiștii, preotul s-a gândit să schimbe probele de la locul accidentului, astfel încât să creeze o altă ipoteză a tragediei.


La ce truc s-a gândit preotul ca să-și salveze imaginea

Preotul, originar comuna Bîrza a accidentat mortal un copil de 15 ani din Bobicești, iar ulterior a încercat să modifice probele crimei pentru a se sustrage de la fapta comisă.

Reprezentantul bisericii a găsit o soluție de criză pentru ca la final, în urma anchetelor, acesta să aibă câștig de cauză. Astfel, preotul băut s-a gândit să-și mute mașina într-o poziție în care să pară nevinovat, încercând să sugereze că victima ar fi fost de vină, de fapt, pentru producerea accidentului.

Potrivit legii, șoferul care a produs un accident nu are voie să modifice poziția în care se află mașina și nu poate schimba nicio altă probă de la fața locului, acest lucru considerându-se infracțiune.

În urma probelor efectuate de anchetatori, oamenii legii au descoperit cum a încercat omul biserii să fenteze legea, astfel că în acest moment, preotul este cercetat pentru trei infracțiuni.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, potrivit Olt Alert.

Accident grav în Olt între o mașină de poliție și o Ambulanță

Accidentele periculoase par să fi început în forță în județul Olt. Un alt impact puternic a avut loc între o Ambulanță și o mașină de poliție, rezultând rănirea a doi agenți, cât și a asistentei și a șoferului de pe Ambulanță.

”Pe DN 64 Caracal-Găneasa, pe raza comunei Şopârliţa, judeţul Olt, s-a produs o coliziune faţă-spate între un echipaj de poliţie şi o ambulanţă, ambele autospeciale fiind în misiune”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit News.ro.

Potrivit IPJ Olt, ambele mașini se deplasau către aceeași misiune, anume, ridicarea unei persoane cu comportament violent și transferul acesteia la o unitate medicală.

“În urma unui apel prin SNUAU 112, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, împreună cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărei comportament era deviant.

Persoana violentă a fost transportată cu ambulanţa, iar echipajul de poliţie însoţea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcţiune”, se arată în comunicatul IPJ Olt, potrivit stirileprotv.ro.

Sursa: Playtech.ro