miercuri 25 ianuarie 9:05 AM

       Abonare la google news

Succes la limită în cel de-al doilea test pentru Dumbrăviţa


CSC Dumbrăviţa a susţinut primele două amicale ale iernii pe arena Motorul din… Arad. După un 4-1 concludent cu juniorii U19 de la UTA, bănăţenii au învins pe acelaşi teren, dar în nocturnă, divizionara C, Gloria Lunca Teuz Cermei.


A fost un meci spectaculos încheiat cu scorul de 3-2, Alexandru Piftor, prospăt venit de la Ripensia marcând din nou de două ori, în timp ce golul victoriei a fost înscris de Răzvan Ghinescu.

„Concluziile sunt aceleași ca și după meciul de sâmbătă. A fost un joc bun, cu plăcere de a juca fotbal și cu implicare din partea tuturor jucătorilor. Am avut foarte multe faze reușite, din păcate și foarte multe ratări, inclusiv o bară a lui Zaluschi la scorul de 1-1. Dar, una peste alta, un meci super-reușit”, a declarat antrenorul Cosmin Stan.

Pe parcursul săptămânii viitoare, echipa are programate două meciuri de verificare: miercuri, 1 februarie, cu Șoimii Lipova, iar sâmbătă, 4 februarie, la final de cantonament, cu FC Bihor. Bănăţenii intră într-o perioadă de pregătire centralizată, dar pe plan local începând de vineri.

Debanat.ro