luni 23 ianuarie 6:38 PM

       Abonare la google news

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Marea Britanie adoptă noi sancţiuni împotriva Iranului


Statele Unite şi Uniunea Europeană au adoptat luni noi sancţiuni împotriva Iranului, transmit agenţiile internaţionale de presă.


Conform agenţiei Reuters, Washingtonul a sancţionat atât Fundaţia Cooperatistă a Corpului Gardienilor Revoluţiei, cât şi mai mulţi înalţi oficiali iranieni. Departamentul Trezoreriei SUA a comunicat că fundaţia este un conglomerat economic înfiinţat de oficialităţi de rang înalt, cu scopul de a gestiona investiţiile.

UE a decis luni măsuri împotriva a patru comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei şi a douăsprezece unităţi din acest corp militar de elită al regimului islamic de la Teheran, precum şi a ministrului iranian al tineretului şi sportului, Hamid Sajjadi Hazaveh. Forţele armate sunt acuzate de reprimarea manifestaţiilor antiguvernamentale şi de încălcarea drepturilor omului, iar ministrul – de presiuni asupra sportivilor, precizează Jurnalul Oficial al Uniunii, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Marea Britanie a sancţionat prin interzicerea accesului şi blocarea activelor mai mulţi oficiali iranieni, printre care Ahmad Fazelian, adjunct al procurorului general al Iranului, ca reacţie la execuţia „în scopuri politice” a unui fost oficial din ministerul apărării de la Teheran, Alireza Akbari, cetăţean britanic şi iranian în vârstă de 61 de ani, spânzurat în 14 ianuarie ca spion. Pe lista celor sancţionaţi mai figurează şi responsabili din domeniul securităţii.

Editor : Liviu Cojan


Digi24.ro