vineri 1 ianuarie 7:43 PM

       Abonare la google news

Șfaițer: „2021 este anul care aduce VAR-ul în România!”


Anul 2021 ar putea fi unul revoluționar pentru fotbalul românesc. Și asta pentru că mult așteptatul arbitraj video, va fi implimentat. Cornel Șfaițer, managerul celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, a declarat că din 2021 în Liga 1 va fi introdus sistemul VAR.


„Ni s-a prezentat deja planul. S-au făcut primii pași dinspre FRF și LPF. Deținătorii de drepturi TV pun la dispoziție aparatura necesară sistemului VAR, tot de acolo vin și banii de care e nevoie. S-a făcut public asta, a spus-o chiar Justin Ștefan, secretarul general al LPF. Au fost discuții cu FRF și cu CCA. În data de 24 noiembrie ni s-a prezentat ce presupune introducerea VAR-ului. Trebuie parcurse niște etape, care necesită timp. E o documentație, mai multe persoane se ocupă de managementul proiectului. E o întreagă echipă practic care se ocupă de instalarea VAR-ului, de la competiții, juridic, internațional, atât de la FRF cât și de la LPF. După 1 ianuarie începe procesul de instruire teoretică, apoi practică, a arbitrilor”, a declarat Cornel Șfaițer, managerul formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

La jumătatea turului acestui sezon regular al Ligii 1, Sepsi OSK Sf. Gheorghe se află pe locul 4 cu 27 de puncte. În prima etapă a returului, Sepsi va avea parte de un duel de foc în Bănie cu Universitatea Craiova.

Program etapa a XVI-a Liga 1
Marți, 12 ianuarie 2021
Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari
Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Miercuri, 13 ianuarie 2021
FC Hermannstadt – Dinamo București
Chindia Târgoviște – Poli Iași
Joi, 14 ianuarie 2021
CFR Cluj – Academica Clinceni
FC Botoșani – FC Argeș
Vineri, 15 ianuarie 2021
UTA – Viitorul Constanța
FCSB – Astra Giurgiu

Sursa: Cancan.ro