luni 4 ianuarie 9:49 AM

       Abonare la google news

Sergiu Hanca, entuziasmat înaintea preliminariilor pentru CM 2022: „Putem să ne revanșăm!”


Sergiu Hanca (28 de ani), mijlocașul polonezilor de la Cracovia, s-a declarat entuziasmat de grupa în care a picat naționala României, la preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022.


Sergiu Hanca a fost transferat de Cracovia, la începutul lui 2019, de la Dinamo pentru 60.000 de euro. Acesta mai are contract până în 2022 cu gruparea poloneză.

România se află în grupa J, iar în aceasta mai sunt prezente Germania, Macedonia de Nord, Armenia, Islanda și Liechtenstein.

Sergiu Hanca, entuziasmat înaintea preliminariilor pentru CM 2022

Internaționalul român este încântat că națioanala țării noastre o va întâlni din nou pe Islanda, deoarece își poate lua revanșa, după eșecul suferit în fața nordicilor, la barajul de calificare pentru EURO 2021.

„E o grupă frumoasă, pentru că era clar că era o echipă din prima grupă valorică foarte puternică. Aceasta este Germania şi mă bucur, fiindcă am picat cu Islanda, pentru că putem să ne revanşăm pentru eşecul pe care l-am avut în semifinalele play-off-ului pentru EURO.

Putem să ne revanşăm faţă de toţi cei care au crezut în noi, faţă de ţară, de suporteri, de familie, de toată lumea şi cred că e un moment prielnic pentru a face asta şi mă bucur. Dar şi Macedonia de Nord este în grupă cu noi, au şi ei o echipă bună, s-au calificat la EURO, dacă nu mă înşel. Va fi o grupă interesantă. Va fi o grupă mişto”, a declarat Sergiu Hanca, pentru Telekom Sport.

Chiar dacă România va avea două meciuri „infernale” contra reprezentativei Germaniei, Sergiu Hanca susține că „tricolorii” trebuie să aibă o mentalitate foarte bună, deoarece fotbalul din ziua de astăzi este imprevizibil.

„Cu siguranţă Germania este o forţă în momentul de faţă, toată lumea ştie ce echipă au nemţii şi s-a văzut Bayern Munchen ce a făcut. Au foarte mulţi jucători acolo, dar sunt două meciuri, tur-retur. Trebuie să fim încrezători, trebuie să avem o mentalitate foarte bună şi o atitudine ieşită din comun şi avem şi noi şansa noastră.

Cred că obiectivul nostru trebuie să fie calificarea la Mondial, nimic altceva. Fotbalul din ziua de azi este foarte imprevizibil. Eu cred în valoarea jucătorului român, trebuie să avem o mentalitate şi o atitudine ieşite din comun.

Plus că în această perioadă, cu acest COVID-19, nimic nu este sigur. Aşa că să fim sută la sută la meciurile pe care le vom disputa, să avem toţi acelaşi obiectiv şi anume calificarea la Campionatul Mondial”, a mai spus Segiu Hanca.

Sursa: Prosport.ro