joi 26 ianuarie 5:29 AM

       Abonare la google news

Rusia are obiecții cu privire la înscrierea Odesei pe lista UNESCO


Rusia a denunţat miercuri seară o decizie „politică” în cazul înscrierii centrului istoric al oraşului ucrainean Odesa, situat pe malul Mării Negre, pe lista UNESCO a Patrimoniului mondial aflat în pericol, transmite AFP, citat de Agerpres.


„Un grup de ţări aparţinând ‘Occidentului colectiv’, cu ajutorul flagrant al Secretariatului UNESCO, care şi-a pierdut imparţialitatea, a adoptat în grabă o decizie politică”, a criticat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat.

UNESCO a aprobat miercuri includerea centrului istoric al oraşului Odesa pe lista Patrimoniului mondial în pericol, dobândind astfel un statut special de protecţie împotriva unor daune ce ar putea fi provocate de invazia rusă. Pe aceeaşi listă au mai fost incluse Târgul Internaţional Rachid Karami din Liban, proiectat de arhitectul brazilian Oscar Niemeyer şi principalele monumente din timpul regatului antic Saba din Yemen.

Decizia a fost adoptată de Comitetul Patrimonului Mondial UNESCO, reunit la Paris într-o sesiune extraordinară în care au fost examinate cele trei candidaturi, în cadrul unei proceduri de urgenţă care se aplică în cazul siturilor de interes excepţional, considerate ameninţate.

Stiripesurse.ro