miercuri 25 ianuarie 11:33 AM

       Abonare la google news

Puțini știu asta! Ce meserie avea Doinița Oancea înainte de a ajunge pe micile ecrane: „Le făceam pe toate”


Doinița Oancea a devenit cunoscută publicului după apariția în celebra telenovelă „Inimă de țigan”. Aceasta a interpretat rolul Minodorei și a fost imediat îndrăgită de public. Ulterior, vedeta și-a început cu adevărat cariera de actriță și a apărut în tot felul de producții românești. Însă, puțini știu cu ce s-a ocupat înainte de a deveni celebră.


Invitată în cadrul unui podcast, Doinița Oancea a vorbit despre traseul ei profesional. La început aceasta nu își imagina că va ajunge aici, însă s-a lăsat mereu purtată de val. Înainte de a cunoaște celebritatea, vedeta nu s-a dat înapoi de la muncă. Aceasta a mărturisit că a fost director adjunct la o companie de spectacole. Chiar dacă funcția sună pompos, în fapt, Doinița Oancea era mai mult omul bun la toate.

Deși mersese acolo pentru a dansa, vedeta se ocupa de tot. Pe lângă dans se ocupa de repetiții, de tot ce era necesar și chiar prelua și atribuțiile femeii de serviciu.

„M-am dus acolo ca să dansez și m-au pus și director adjunct dar eu le făceam pe toate. Eram și femeie de serviciu, deci spălam și pe jos, stăteam și la repetiții și dansam, mă ocupam și de tot. Deci am fost așa de toate”, a declarat Doinița Oancea.

(CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ DOINIȚA OANCEA FĂRĂ NICIUN STROP DE MACHIAJ! FANII AU RĂMAS MASCĂ)

Persoana care i-a schimbat destinul

Doinița Oancea îi este recunoscătoare Ruxandrei Ion pentru tot ce are astăzi. Producătoarea este cea care i-a schimbat destinul. Ea i-a observat talentul și a distribuit-o în rolul interpretat în „Inimă de țigan”. A văzut potențialul în Doinița Oancea și a decis să îi dea o șansă.

„O persoană care cred că mi-a schimbat traseul, bine, un traseu care cred că era stabilit de Dumnezeu, că de aceea am ajuns acolo dintr-o întâmplare, este doamna Ruxandra Ion. În sensul că m-a văzut, s-a uitat așa la mine și a zis: «Vino la o probă!». M-a văzut în curtea studiourilor de la Buftea, mă dusesem la un casting, la «Inimă de țigan», a fost, dar eu atunci m-am dus doar să îmi las niște date și să fac o poză.

Îi sunt recunoscătoare dumneaei pentru că a crezut în mine, eu venind dintr-o zonă civilă, că nu aveam studii în domeniu, dar are nasul fin, simte oamenii care au potențial, care au talent, care au chestii ascunse acolo. Nu știu cum, nu știu ce secrete are, dar se pare că îi miroase de la distanță. Așa înțeleg că s-a întâmplat și cu mine. Deci dumneaei este una dintre persoanele care clar mi-a schimbat viața”, a declarat aceasta, potrivit Playtech.

(VEZI ȘI: DOINIȚA OANCEA, SURPRINSĂ CU INEL DE LOGODNĂ ȘI VERIGHETĂ PE DEGET: ”ASTA E!”)

Cancan.ro