miercuri 25 ianuarie 2:54 PM

       Abonare la google news

Primăria distribuie alimente finanțate din bani europeni pentru persoanele cu probleme


Începând cu data de 30 ianuarie se distribuie pachetele cu produse alimentare finanțate de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Operațiunea este organizată de Primăria Municipiului Timişoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială. Se distribuie produse alimentare provenite din stocurile de intervenţie comunitară, către beneficiarii finali în perioada 30 ianuarie – 13 februarie 2023, în limita stocului disponibil.


Distribuirea produselor alimentare se va face din locația situată pe str.Lorena nr.35, de luni până vineri, în intervalul orar: 8.00 – 16.00.
Pot beneficia de produsele alimentare persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (handicap grav și accentuat), definite ordonanţei de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.
Toți beneficiarii care ridică pachetele de alimente trebuie să prezinte actul de identitate în original, iar pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, certificatul de încadrare în grad de handicap, eliberat de Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, certificatul de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau, după caz, decizia de încadrare în grad de handicap eliberată de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
Persoanele care fac parte din mai multe dintre categorii beneficiază de produse alimentare o singură dată în cadrul programului anual şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţin la data distribuirii ajutoarelor.

-->

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Debanat.ro