luni 4 ianuarie 9:07 AM

       Abonare la google news

Porcul cu 14 rinichi i-a şocat pe medicii veterinari de la DSV


Porcul cu 14 rinichi i-a şocat pe medicii veterinari. După tranşare, gospodarul a dus rinichii la DSV. Reprezentantul DSV a declarat că nu toţi rinichii erau funcţionali.


Rinichii primiţi prezintă modificări ale formei şi ale culorii. La un rinichi normal, la secţiune, se observă o delimitare a zonei corticale de zona medulară. Se pun în evidenţă piramidele şi bazinetul renal. La probele primite, nu observăm acea delimitare a zonei corticale de zona medulară, nici piramidele renale nu se văd. Este un rinichi afuncţional. Am făcut secţionări la toţi lobii la unul din rinichii primiţi şi nu se observă structura de bază a unui rinichi obişnuit”, a spus Corina Dragoş, de la DSV Maramureş, potrivit detectivuldepresasoc.ro.

Porcul cu 14 rinichi i-a şocat pe medicii veterinari constituie obiectul unei anchete

Purtătorul de cuvânt al DSV Maramureş a declarat, la rândul lui, că este vorba despre o anomalie genetică şi că se va demara o anchetă pentru a vedea dacă fraţii lui prezintă această modificare genetică şi dacă aceasta fost transmisă şi urmaşilor.

„În mod clar este o modificare congenitală, animalul s-a născut cu aceşti rinichi multipli. Rămâne de discutat care esta cauza apariţiei acestor rinichi multipli. Animalul a ajuns la greutatea de 150 de kilograme, fără a manifesta simptom de boală. Este clar că cel puţin unul dintre rinichi a fost funcţional, permiţând desfăşurarea vieţii în mod normal, fără probleme. Este o anomalie genetică, la care se pot suprapune alţi factori la care animalul a fost supus. Vom face o anchetă să vedem de unde provine animalul, dacă fraţii lui au mai prezentat anomalii şi dacă această anomalie a fost transmisă genetic descendenţilor”, a explicat Marius Sima, purtărtorul de cuvânt al DSV Maramureş., potrivit sursei citate.

Sursa: Romaniatv.net