duminică 3 ianuarie 2:09 PM

       Abonare la google news

Patricia Ţig i-a luat exemplul Simonei Halep şi a declarat forfait pentru turneul de la Abu Dhabi: „Am decis că nu mai joc” | EXCLUSIV


Patricia Ţig s-a retras de la turneul de tenis de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), după ce jucătoarea din Galaţi a fost anunţată de organizatori pe tabloul principal. 


Turneul de la Abu Dhabi, nou înfiinţat pentru a acoperi locul liber lăsat de amânarea competiţiilor australiene, rămâne cu o singură jucătoare din România pe tabloul prinicipal! Patricia Ţig (56 WTA) a confirmat pentru Prosport.ro că a declarat forfait pentru turneul de categorie WTA 500.

Astfel, dintre românce, doar Sorana Cîrstea (71 WTA) se mai regăseşte pe lista jucătoarelor care vor evolua în perioada 5-13 ianuarie la turneul dotat cu premii în valoare totală de 565.530 de dolari! Irina Fetecău (309 WTA) va forţa şi ea pătrunderea pe tabloul principal, fiind înscrisă în calificări.

Patricia Ţig a renunţat la turneul de la Abu Dhabi, deşi era prezentă pe tabloul principal

Patricia Ţig, a doua cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România, s-a retras de la turneul de tenis din Abu Dhabi! „Pati” a intenţionat să joace la primul concurs din 2021, s-a înscris pe tabloul principal, dar s-a răzgândit şi a declarat forfait cu câteva zile înainte de startul turneului.

„Da, e adevărat că nu mai joc la Abu Dhabi. Nu a existat niciun motiv la mijloc, pur şi simplu am decis că nu mai joc”, a spus Patricia pentru Prosport.ro. Gălăţeanca a procedat la fel ca şi Simona Halep, cea care şi-a dorit iniţial să joace la Abu Dhabi, dar s-a răzgândit din motive strategice. Singura diferenţă este că Simona a renunţat la turneul din Emirate înainte ca tabloul principal să fie dat publicităţii.

Schimbare de plan pentru Simona Halep şi Patricia Ţig

Simona Halep a explicat şi ea pentru Prosport.ro motivul din spatele deciziei: „Nu am niciun fel de accidentare, însă am decis că e mai bine să merg direct în Australia. Erau și la Abu Dhabi restricții și mi-ar fi fost greu să stau în hotel 14 zile, iar după aceea încă 14 zile în carantină. Am hotărât așa pentru că am simțit că e o decizie bună, ținând cont că în 2020, la turnee, nu mi-a fost ușor”.

Halep şi Ţig, primele două „rachete” ale României, au hotărât să zboare pe 14 ianuarie direct din România în Australia! Apoi, după carantina de 14 zile de la Melbourne, cele două au planificat să joace la turneul WTA 500 din acelaşi oraş (31 ianuarie – 7 februarie), care precede primul Grand Slam al noului sezon, Australian Open (8 – 21 februarie).

Sursa: Prosport.ro