Parfumat.ro - parfumuri orientale ce încântă simţurile olfactive - Știrile.eu

vineri 10 martie 2023 9:28 PM

Parfumat.ro – parfumuri orientale ce încântă simţurile olfactive



Suntem obişnuiţi să consumăm lucrurile pe care le vedem prin reclame. Iar printre aceste lucruri se află şi parfumurile. Într-adevăr sunt prezentate într-un mare fel, în majoritatea cazurilor le asociază şi cu vreo vedetă internaţională şi poof! Ai câştigat cumpărători, mai ales dacă sunt fani ai acelei vedete. Însă, doar pentru că parfumurile sunt de la un anumit brand ce are deja extrem de multă popularitate şi apreciere, nu înseamnă că sunt şi persistente.

Poate că ai auzit de parfumuri orientale sau poate nu, însă cu siguranţă după finalul acestui articol curiozitatea va fi la cote maxime şi nu te vei putea abţine să nu-ţi cumperi unul. Iar un site al acestei nişe, care aduce parfumuri 100% originale de la unele din cele mai renumite branduri arăbeşti, este parfumat.ro.


De ce să alegi un parfum arăbesc

Primul lucru care este de punctat este persistenţa. Parfumurile clasice conţin alcool şi deşi multe miros frumos, prea puţine chiar şi rezistă pe pielea şi hainele tale. Se evaporă mireasma mult prea rapid, ceea ce înseamnă o utilizare mai deasă şi deci implicit pierzi şi bani. Cât ai clipi sticla e gata şi trebuie să cumperi altul, e un ciclu vicios. Dar când vine vorba de cele arăbeşti, o singură sticlă te va ţine considerabil mai mult timp. Fiindcă parfumurile arăbeşti nu conţin nici un strop de alcool, ci sunt create doar din uleiuri esenţiale ale unora dintre cele mai deosebite mirodenii, flori şi plante. Mireasma acestuia te va însoţi o zi întreagă sau poate chiar mai mult de atât. Şi fiindcă ai nevoie de o cantitate infimă, fiindcă mirosul parfumului este puternic, vei face şi economie financiară.

Ideal ar fi să aplici parfumul în zonele de după urechi, pe încheieturi sau chiar în spatele genunchilor. Fiind zone în care pulsul este puternic, acestea vor emana mireasma mai intens şi pentru mai mult timp. Vei regăsi la parfumat.ro mostre dacă încă nu eşti decis ce parfum să cumperi. Aici găseşti parfumuri pentru bărbaţi, femei sau unisex.

Ce altceva mai poţi găsi la parfumat.ro

Dacă tu miroşi bine de ce să nu miroasă şi casa ta la fel? Pe parfumat.ro vei găsi odorizante de cameră Eyfel cu mirosuri dintre cele mai îmbietoare şi interesante. Când în casa ta miroase a curat, dar şi a parfumul tău preferat, inevitabil te relaxezi psihic. Inspirând aromele care îţi plac, care poate îţi aduc aminte de un anumit moment frumos al vieţii, poate îţi stârnesc amintiri frumoase din copilărie, nici nu ai cum să nu ai o stare de bine.

Odorizantele Eyfel au o aromă intensă şi nu ai nevoie să pui multe beţişoare în sticlă pentru ca întreaga încăpere să fie acaparată de mirosul minunat. Poţi alege de pe site dintr-o varietate de arome cum ar fi vanilie, caprifoi, trandafir, pepene galben, briza mării, cafea cu lapte, flori de grădină, pin cu mentă, cireşe, lămâie şi multe altele.

Accesează site-ul oficial www.parfumat.ro şi comandă parfumurile care să-ţi încânte zilnic simţul olfactiv.

Contact: 0730204204