miercuri 25 ianuarie 9:35 PM

       Abonare la google news

ONU estimează că economia mondială se va redresa în 2024


Creşterea economiei mondiale ar urma să încetinească anul acesta la 1,9%, de la un nivel estimat de 3% în 2022, din cauza efectelor pandemiei, a invadării Ucrainei de către Rusia, a inflaţiei ridicate şi a crizei climatice, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care estimează, însă, o redresare în 2024, informează Agerpres.


Conform raportului „Perspectivele şi situaţia economiei mondiale”, ritmul de creştere al economiei mondiale din 2023 va fi unul dintre cele mai reduse din ultimele decenii.

„Creşterea economiei mondiale ar urma să accelereze moderat la 2,7% în 2024, dacă, aşa cum estimăm, unele turbulenţe macroeconomice se vor diminua anul viitor. Perspectivele pe termen scurt rămân extrem de nesigure, deoarece persistă riscurile economice, financiare, geopolitice şi de mediu”, se arată în raport.

Săptămâna viitoare, FMI urmează să publice o actualizare a „Perspectivelor economiei mondiale” (World Economic Outlook), dar săptămâna trecută directorul general Kristalina Georgieva declara că nu vede „o îmbunătăţire dramatică” a actualelor previziuni.

În raportul realizat de Departamentul pentru afaceri economice şi sociale al ONU se arată că evoluţia economiei mondiale este afectată de creşterea mai slabă din SUA, UE şi alte state dezvoltate.
Economia americană ar urma să înregistreze un avans de doar 0,4% în 2023, de la un nivel estimat de 1,8% în 2022, UE o expansiune de 0,2% în 2023 (de la un nivel estimat de 3,3% în 2022). În schimb, economia Chinei ar urma să accelereze la 4,8% anul acesta, faţă de 3% anul trecut.

FMI în schimb, estimează o creştere a economiei SUA de 1% în 2023, un avans al UE de 0,5% şi o expansiune a Chinei de 4,4%.


Digi24.ro