vineri 1 ianuarie 12:04 PM

       Abonare la google news

O autospecială de poliție și o ambulanță s-au ciocnit în prima zi din 2021. Ambele autospeciale erau în misiune – FOTO


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 64 Caracal-Găneasa, pe raza comunei Șopârlița, județul Olt, s-a produs o coliziune față-spate între un echipaj de poliție și o ambulanță, ambele autospeciale fiind în misiune.


În urma coliziunii, ambii polițiști din autospecială au suferit leziuni grave, iar asistentul medical din ambulanță a fost rănit ușor, toți fiind evaluați medical la fața locului. Traficul rutier este oprit pentru a permite intervenția echipajelor specializate.

În această dimineață (1 ianuarie 2021), în jurul orei 9.30, pe Drumul Național 64, pe raza comunei Sopârliței s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate două echipaje, unul de poliție și unul al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, ambele în misiune comună.

Cinci persoane au fost implicate în acest eveniment rutier

În urma unui apel prin SNUAU 112, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești, împreună cu un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărui comportament era deviant.

Persoana violentă a fost transportată cu ambulanța, iar echipajul de poliție însoțea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcțiune. Întrucât pacientul ar fi devenit violent, conducătorul ambulanței a frânat brusc, moment în care echipajul poliției a intrat în coliziune față spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil ușor umed.

5 persoane au fost implicate în eveniment, respectiv polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești, o asistentă medicală, un ambulanțier și un pacient. Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit la fața locului, au asistat medical victimele și le-au transportat la spital, conștiente. Din păcate, cei doi polițiști prezintă fracturi la membrele inferioare.

Intră în Galeria Foto

O autospecială de poliție și o ambulanță s-au ciocnit în prima zi din 2021. Ambele autospeciale erau în misiune - FOTOO autospecială de poliție și o ambulanță s-au ciocnit în prima zi din 2021
Sursa: Promotor.ro