joi 24 noiembrie 9:19 PM

Abonare la google news

Numărul călătorilor din România şi Bulgaria care au ales autocarul ca mijloc de transport s-a dublat în sezonul estival


Numărul călătorilor din România şi Bulgaria care au ales ca mijloc de transport autocare verzi a depăşit 145.000, în sezonul estival din acest an, iar în cazul ţării noastre s-a consemnat o dublare faţă de perioada similară din 2021, arată datele centralizate de unul dintre furnizori globali de servicii de mobilitate care operează în 39 de ţări.


Conform sursei citate, transportatorul Flix a raportat şi o creştere de 130% a numărului de pasageri transportaţi în întreaga lume, pentru perioada aprilie – septembrie 2022, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

La nivel local, cererea pentru călătoriile cu autocarul a urmat tendinţa de creştere raportată la nivel global. Astfel, FlixBus a transportat peste 145.000 de pasageri din România şi Bulgaria. Pentru România, numărul călătorilor care au folosit autocarele „verzi” s-a dublat, de la an la an, potrivit Agerpres.

În trimestrele 2 şi 3 din 2022, compania a transportat 34 milioane de pasageri şi a operat peste 1.600 de linii, la nivel mondial, spre mai mult de 3.000 de destinaţii prin intermediul serviciilor Flix – FlixBus, FlixTrain, Greyhound şi Kamil Koc.

„În acest an, FlixBus şi-e extins semnificativ oferta de călătorie din România pentru a răspunde cererii de mobilitate în creştere şi a introdus mai multe destinaţii. Începând cu luna iunie, FlixBus a început să opereze curse zilnice spre Istanbul în colaborare cu partenerul turc Kamil Koc. De asemenea, în perioada verii au fost mărite frecvenţele pentru toate destinaţiile din România şi au fost reluate curse sezoniere spre litoralul bulgăresc (Varna, Albena, Nisipurile de Aur, Kavarna). De asemenea, prin intermediul parteneriatelor cu Tabita Tour şi Comati, doi operatori locali consacraţi pe segmentul călătoriilor internaţionale, FlixBus va comercializa bilete de autocar prin intermediul platformei sale şi îşi va diversifica oferta din România cu plecări spre Suedia, Danemarca şi Spania. În sezonul de vară 2022, Flix a conectat peste 3.000 de destinaţii la nivel global, oferind una dintre cele mai mari reţele de mobilitate sustenabilă şi accesibilă. La nivel global, oraşele care au atras cei mai mulţi călători în anul 2022 au fost: Berlin, Paris, Amsterdam, Praga şi Istanbul”, se menţionează într-un comunicat de presă al companiei de transport.

Flix a creat cea mai mare reţea de autocare pe distanţe lungi din Europa şi s-a extins la nivel global, inclusiv în Statele Unite ale Americii, Canada şi Brazilia. Compania a operat primele trenuri ecologice pe distanţe lungi în 2018, iar în acelaşi an a iniţiat un proiect-pilot pentru autocare pe distanţe lungi, complet electrice.

De asemenea, în 2021, a lansat primele autocare pe distanţe lungi alimentate cu biogaz din Uniunea Europeană.

În domeniul combustibililor alternativi, Flix a testat vehicule 100% electrice, cu panouri solare, cât şi primul autocar pe distanţe lungi alimentat cu biogaz. Anul trecut, compania a anunţat că lucrează la primul autocar pe distanţe lungi cu hidrogen până în 2024. Recent, Flix a lansat în Franţa prima linie comercială care funcţionează în întregime cu biodiesel Oleo100 din rapiţă (colza), care reduce emisiile de CO2 cu aproape 70% şi emisiile de particule fine cu până la 80%.

În plus, compania a semnat un Memorandum de înţelegere cu Shell şi a încheiat un parteneriat strategic pe termen lung pentru a dezvolta combustibili alternativi, cum ar fi bio-LNG, HVO (uleiuri vegetale hidrogenate) şi biodiesel, precum şi hidrogen.

Stiripesurse.ro