marți 24 ianuarie 9:47 AM

       Abonare la google news

Mesajul lui Cuza și Kogălniceanu pentru cei de astăzi


Istoria României ar trebui să fie bogată în dezbateri, cercetări, eseuri și interpretări privind Unirea Principatelor Române, moment care înseamnă fondarea statului român modern. Pentru nenumărate țări, un asemenea eveniment este celebrat și cinstit ca cea mai de preț moment al unui stat. Cel mai la îndemână exemplu este Statele Unite ale Americii care valorifică la maximum momentele istorice ale „părinților fondatori”, iar marile dezbateri din societatea americană revin mereu la acele momente, interpretează și valorifică idealurile celor care au fondat statul american.


Este un mod foarte constructiv și sănătos de a oferi mereu dezbateri fructuoase cu privire la momentele fondatoare ale statului, de interpretări și reinterpretări asupra valorilor fundamentale care se degajă din scrierile celor care au înfăptuit unirea principatelor, dar mai cu seamă din acțiunile lor, ale celor care au văzut mult mai departe decât propriile interese. O idee atât de simplă – unirea – despre care istoria ne învață cu numeroase exemple că se poate înfăptui atât de greu. 

O dată cu Unirea Principatelor Române, „Hora Unirii” a devenit un adevărat imn, cu o putere simbolică despre care, din nefericire, poate că românii au vorbit prea puțin și ale cărei semnificații nu le-am interiorizat așa cum probabil ar fi trebuit pentru o națiune cu o solidă cultură civică și politică. În 1859 echilibristica diplomatică și curajul politic s-au combinat cu oportunitatea. În niciun caz nu a fost ușor, la 1859 a fost un context internațional mai dificil decât cel din decembrie 1918 fie măcar pentru simplul fapt că toate imperiile din jur erau puternice și departe de colapsul de după primul război mondial.

Lucian Boia, cu certitudine unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați istorici, a interpretat că „marele succes al românilor a fost unirea principatelor, puțin uitată acum, sunt unii care vorbesc de Mica Unire. Cum să zici Mica Unire la 1859? Aceea este unirea fundamentală, dacă nu se uneau Moldova cu Țara Românească, nu am mai fi avut România, nu am fi avut România Mare. Nu e Mica Unire, este, poate, evenimentul cel mai mare din istoria României moderne”.

Cu alte cuvinte, Unirea Principatelor reprezintă momentul zero din istoria modernă a României, un pas decisiv pentru constituirea statului român. Și, ca în orice act de naștere, acolo se regăsesc toate cheile de lectură privind identitatea României actuale: capacitate de sacrificiu pentru un bine comun suprem, disponibilitatea de a lăsa deoparte deosebirile și de a îmbrățișa ceea ce ne unește, cutezanța și ingeniozitate politică, adoptarea unor valori occidentale și a unei traiectorii europene. Toate acestea stau la fundația statului român modern.

Dacă ar fi să ne imaginăm care ar fi astăzi mesajul pe care ni l-ar transmite Kogălniceanu, Cuza și ceilalți, am putea să ne gândim că ar fi unul în care ne cer să fim inteligenți și curajoși, să nu ne lăsăm călcați în picioare de cei puternici, să ne găsim aliați de nădejde și să construim proiecte cu care să ne mândrim și noi, dar și urmații noștri. Ne-ar îndemna să lăsăm deoparte patriotismul de paradă, gol de conținut și total ineficient, ne-ar cere să fim echilibrați și corecți, să avem grijă de toate regiunile țării și să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne-ar sfătui să ne ascultăm unii pe alții cu atenție, să respectăm regulile jocului și să nu acceptăm tirania, să fim răbdători și înțelegători muntenii cu moldovenii, dar și cu ceilalți cu care ne-am unit mai târziu.

Ne-ar încuraja să nu uităm „să-nvârtim hora frăției / pe pământul României!”


Digi24.ro