marți 24 ianuarie 9:30 AM

       Abonare la google news

Gică Hagi a preluat modelul lui Gigi Becali și l-a desfiintat pe Dragoș Nedelcu


Farul Constanța și-a pierdut poziția de lider din Superligă, după ce a pierdut fără drept de apel meciul cu CFR Cluj, scor 3-0. Hagi s-a supărat pe un fotbalist după acest meci.


Dragoș Nedelcu, certat de Gheorghe Hagi

”Regele” spune că Dragoș Nedelcu voia să fie la nivelul marelui Beckenbauer, dar în derbiul ultimelor campioane ale fotbalului românesc a dat doar pase greșite.

„Am văzut doar lucruri individuale. Ai vrut să fii Beckenbauer și să dai numai pase decisive și le-ai greșit pe toate (n.r. Dragoș Nedelcu). Sper să remediem cât mai repede.

Nu există niciun plus la 0-3, totul e de reflectat, de analizat, toți din Constanța să revenim cu picioarele pe pământ. De pierdut, poți să pierzi, dar nici noi nu găsim mai nimic”, a spus Gică Hagi la conferința de presă organizată după meci.

Hagi, supărat după ce l-a bătut Petrescu

În prima repriză, CFR Cluj și Farul au dat-o la pace, scor 0-0, dar în partea secundă, s-a dezlănțuit juhadul, CFR marcând de trei ori. Krasniqi deschidea scorul, iar mai apoi Cristian Manea, din penalty, și Claudiu Petrilă stabileau scorul final.

La finalul meciului, Gheorghe Hagi a venit trist ka interviuri, fiind dezamăgit de elevii săi.

”În fotbal trebuie să fii pregătit să lupți, să faci lucrurile cum trebuie. Ne-au depășit la micile detalii și a venit această înfrângere, o lecție importantă pentru noi.

Sper ca vestiarul să fi înțeles acest lucru și să revenim la fotbalul nostru. Felicitări CFR-ului, a arătat ca o echipă puternică, dar prima repriză a fost echilibrată, iar în repriza a doua am făcut noi mici greșeli. Sunt dezamăgit de toată echipa, nu de un jucător. Când se câștigă, câștigăm cu toții. La fel și când pierdem.

CFR a făcut ambele faze mai bine decât noi. O să reflectăm, să vedem, preocuparea mea cea mai mare e că echipa nu a făcut jocul normal, prea puține pase.

Am lucrat, am pregătit, dar în teren nu s-a văzut lucrul ăsta. Dacă am fost cei mai buni, cum să fie greu pentru noi? E greu când nu ești pregătit! Am fost cei mai buni în tur, dar din noiembrie am scăzut ritmul. Perioada de transferuri mai e deschisă, stăm bine, suntem acoperiți, dar mai pot fi plecări, veniri. Torje a plecat în Turcia, i-am făcut un bine, câștigă mai mulți bani. Am renunțat la el pentru că avem jucători care au dat randament mai bun decât el. Ce voiați, să-l dau pe Louis Munteanu?”, a transmis Gică Hagi.

Playsport.ro