
În 2017, Lorelai Moșneguțu, tânăra care la vremea respectivă avea 14 ani, a reuşit să impresioneze o ţară întreagă cu talentul său, dar şi cu povestea sa de viaţă. Publicul a fost cel care a decis că fata merită să plece acasă cu premiul în valoare de 120.000 de euro. Timpul a trecut, iar Lorelai s-a transmormat într-o adevărată domnişoară. Cum arată în prezent.
Lorelai Moșneguțu este câștigătoarea celui de-al șaptelea sezon al emisiunii Românii au talent. Încă de la preselecții, Mihaela Rădulescu a crezut în potenţialul său, astfel, fără să stea prea mult pe gânduri a apăsat butonul auriu şi a trimis-o direct în semifinale.
CITEŞTE ŞI: LORELAI MOȘNEGUȚU, CÂȘTIGĂTOAREA ROMÂNII AU TALENT 2017, A FĂCUT ANUNȚUL! CE MESERIE VREA SĂ URMEZE
Cum arată în prezent Lorelai Moșneguțu
Viaţa tinerei nu a fost deloc uşoară. Aceasta s-a născut fără mâini, însă nimic nu a oprit-o să lupte pentru dorinţele sale. Şi-a urmat pasiunea pentru muzică şi a muncit din greu. Lorelai a reuşit să le ofere oamenilor cea mai importantă lecţie de viaţă prin determinarea de care a dat dovadă de-a lungul timpului.
În prezent Lorelai Moșneguțu are 21 de ani. După încheierea show-ului de la ProTV, tânăra a devenit extrem de activă pe rețelele de socializare, acolo unde a strâns o comunitate impresionantă de urmăritori. Aceasta le-a dezvăluit celor care o urmăresc că devenit studentă în Bucureşti, însă, spre uimirea tuturor, a ales să nu se înscrie la Conservator.
Fosta concurentă de la Românii au talent este studentă la la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul SNSPA București.
Lorelai Moşneguţu, câştigătoarea Românii au talent (Sursă foto: Facebook)
Lorelai obişnuieşte să publice destul de des fotografii cu ea în mediul online. Astfel fanii au putut observa prin ce schimbări a trecut tânăra de-a lungul timpului. Câştigătoarea show-ului de la ProTV şi-a schimbat culoarea părului, s-a vopsit roşcată, iar de când este studentă Lorelai a făcut ordine şi în garderobă.
Tânăra şi-a schimbat total stilul vestimentar, în prezent poartă mai mult sacouri şi fustiţe.