duminică 3 ianuarie 6:55 PM

       Abonare la google news

FCSB a anunțat transferul lui Risto Radunovic! Fundașul a făcut primul antrenament. Ce număr va purta la noua echipă


FCSB a anunțat oficial transferul lui Risto Radunovic! Fundașul a făcut primul antrenament în tricoul roș-albaștrilor, în Turcia.


Apărătorul născut la Podgorica va purta tricoul cu numărul 33 la FCSB. În Liga 1, fundașul a bifat 90 de meciuri, reușind să înscrie cinci goluri.

FCSB l-a adus pe Risto Radunovic de la Astra, iar Gigi Becali a plătit 400.000 euro în schimbul fotbalistului muntenegrean. Fundașul de 28 de ani a fost ademenit de patronul de la FCSB cu un salariu lunar de 11.000 de euro, iar azi a făcut primul antrenament sub comanda lui Toni Petrea. Complexul în care se va cantona FCSB are nu mai puțin de 105 de mii de metri pătrați și deține un teren pentru antrenament și unul cu tribună, pentru meciurile amicale. Jucătorii lui FCSB vor avea la dispoziție piscină, sală de forță ultramordernă, sală de conferințe, dar și o saună criogenică.

Risto Radunovic, oficial la FCSB! Va purta numărul 33 pe tricou

„Bine ai venit, Risto Radunovic!

FCSB anunță transferul lui Risto Radunovic, jucător provenit de la Astra Giurgiu și care s-a alăturat duminică, în Turcia, lotului condus de Anton Petrea.

Fundașul stânga născut la 4 mai 1992, în Podgorica, va purta tricoul cu numărul 33 și a efectuat primul antrenament alături de noii săi colegi.

Clubul nostru îi urează mult succes internaționalului muntenegrean în tricoul roș-albastru”, a fost anunțul oficial făcut de cei de la FCSB.

În același timp, FCSB a subliniat că Marius Briceag, Cristian Dumitru și Ștefan Cană nu vor mai face parte din lot, pentru a doua parte a sezonului. De menționat și că o altă nouătate este revenirea lui Adrian Niță: „În altă ordine de idei, Marius Briceag, Cristian Dumitru și Ștefan Cană nu au mai făcut deplasarea cu echipa în cantonamentul din Antalya, aceștia fiind împrumutați la FC Voluntari, FC Argeș, respectiv FC Politehnica Iași. În plus, Adrian Niță a revenit din împrumutul de la FC Turris Turnu Măgurele și va face parte din lotul echipei în a doua parte a sezonului”, au completat cei de la FCSB, în același anunț.

Sursa: Prosport.ro