duminică 3 ianuarie 11:25 AM

       Abonare la google news

Explozie urmată de incendiu în Câmpia Turzii. O femeie a ars de vie


S-a dat alarma duminică dimineaţa după o explozie urmată de incendiu în Câmpia Turzii. Pompierii au intervenit de urgenţă la faţa locului, unde au găsit casa arzând, cu tavanul şi un perete prăbuşite.


„Trei autospeciale şi un echipaj SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Turda, au fost alertate în jurul orei 7,30, pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit de pe strada Memorandumului din municipiul Câmpia Turzii.

La faţa locului au fost dislocate şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Câmpia Turzii şi un echipaj SAJ. Pompierii au găsit casa arzând generalizat, cu tavanul şi un perete prăbuşite. Stingerea focarelor a fost realizată în circa o oră de la primirea apelului de urgenţă, iar ulterior s-au desfăşurat operaţiuni pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului”, transmite ISU Cluj.

În locuinţă a fost găsită o femeie de 80 de ani care a murit în urma exploziei. De asemenea, un bărbat de 50 de ani a fost transportat la spital.

„Din păcate, înăuntrul unei încăperi a fost găsit corpul unei femei, în vârstă de circa 80 de ani care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. De asemenea, echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feţei şi care a fost transportat la spital”, precizează ISU Cluj, conform Agerpres.

Explozie urmată de incendiu în Câmpia Turzii. Fiica bătrânei ar fi provocat nenorocirea

Potrivit Ştirileprotv, fiica femeii a fost cea care a sunat la 112 pentru a anunţa incendiul. Anchetatorii au, însă indicii, care arată că deflagraţia ar fi fost provocată chiar de fata bătrânei.

De altfel, vecinii spun că au mai auzit certuri în locuinţa în care a avut loc explozia.

„Trebuia internată de mult timp într-un ospiciu, era un caz la care trebuiau luate măsuri”, a spus o vecină.

„Făcea scandal mare, se băteau noaptea, o bătea pe mama ei, acum două luni a dus-o la spital”, a mărturisit un vecin.

Dosarul a fost preluat de procurori. Fiica bătrânei a fost internată la psihiatrie pentru o expertiză.

Sursa: Romaniatv.net