miercuri 25 ianuarie 3:16 PM

       Abonare la google news

Economia Germaniei va evita recesiunea în 2023: „Situaţia este mai favorabilă decât am estimat în toamnă”


Economia Germaniei va evita recesiunea în 2023, dar creșterea exporturilor german va încetini la 2,2% de la 3,2% în 2022, transmite guvernul de la Berlin într-un raport economic anual, conform Reuters.


Economia germană ar urma să evite recesiunea anul acesta, înregistrând o creştere ajustată în funcţie de preţuri de 0,2%, conform documentului. De asemenea, rata şomajului în Germania ar urma să urce uşor, la 5,4%, de la 5,3% în 2022. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, va prezenta, miercuri, detaliile raportului anual, citat de Reuters și Agerpres.

„Situaţia la începutul anului este mai favorabilă decât am estimat în toamnă. Cu toate acestea, există încă incertitudini pentru economia germană”, se arată în raport.

Chiar dacă inflaţia ridicată a afectat cea mai mare economie europeană, măsurile de 200 miliarde de euro pentru protejarea consumatorilor de preţurile ridicate ale energiei, vremea blândă din această iarnă şi disponibilitatea de a economisi energie au sprijinit evoluţia PIB-ului Germaniei, apreciază analiştii.

Într-un raport publicat, luni, de Banca Centrală a Germaniei se arată că economia ţării se dovedeşte a fi mai rezistentă decât se estima, deoarece presiunile asupra pieţei energiei se atenuează şi perturbările din lanţurile de aprovizionare se reduc.

„În ultimul trimestru din 2022 probabil că PIB-ul a stagnat, depăşind previziunile anterioare. Datele publicate recent sunt mai bune decât previzionam în decembrie”, susţine Bundesbank, în raportul său lunar dedicat economiei.

Economia germană a crescut cu 1,9% în 2022 comparativ cu 2021, în ciuda faptului că s-a confruntat cu numeroase crize, a anunţat, recent, Oficiul Federal de Statistică (Destatis).

Conform unei estimări preliminare, cea mai mare economie a Europei a înregistrat, anul trecut, o performanţă peste aşteptări, având în vedere explozia preţurilor la energie, inflaţia record şi blocajele de pe lanţurile de aprovizionare.

Analiştii prognozau, în medie, o creştere anuală de 1,8% a PIB-ului Germaniei în 2022. La rândul său, Guvernul de la Berlin miza în toamnă pe o creştere economică de 1,4% în 2022, cu un recul al PIB în trimestrul patru, faţă de trimestrul trei, după ce pe ansamblul anului 2021 economia Germaniei a înregistrat o creştere de 2,6%.


Digi24.ro