joi 26 ianuarie 5:45 AM

       Abonare la google news

După ce a fost rănită prin împuşcare de un elev de 6 ani, o profesoară cheamă conducerea şcolii în instanță


Profesoara de la şcoala americană, care a fost rănită după ce a fost împuşcată de un elev în vârstă de 6 ani, a anunţat miercuri că intenţionează să dea în judecată conducerea instituţiei, care, spune ea, a ignorat de mai multe ori ameninţarea copilului, scrie AFP, citat de Agerpres.


Pe 6 ianuarie, ziua acestei drame care a şocat opinia publică, profesoara Abigail Zwerner şi colegii ei au avertizat de trei ori responsabilii şcolii primare Richneck din Newport News, în Virginia, că elevul ar putea fi înarmat şi îşi ameninţă colegii, a asigurat Diane Toscano, avocata învăţătoarei.

„Dar administraţia şcolii nu a părut să se îngrijoreze de acest lucru”, a continuat avocata, într-o conferinţă de presă.

Elevul, în posesia unui pistol Taurus de calibru 9 mm, a tras un glonţ care i-a perforat mâna lui Zwerner, înainte de a a-i atinge pieptul.

Victima în vârstă de 25 de ani afirmă că a prevenit dimineaţa conducerea şcolii că băiatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a ameninţat că bate un alt copil.

O oră mai târziu, un alt profesor avertizase că probabil copilul adusese o armă la şcoală fără ca el să o poată vedea în ghiozdanul de şcoală

Şi un al treilea profesor a semnalat că un elev i-a spus în lacrimi că tocmai a văzut pistolul şi a fost ameninţat cu el. În ciuda acestor avertismente, profesorii nu au obţinut permisiunea de a-i căuta în ghiozdan arma elevului.

„Această tragedie ar fi putut fi evitată în totalitate dacă oficialii şcolii şi-ar fi jucat rolul şi ar fi luat măsuri atunci când au conştientizat un pericol iminent”, a spus Diane Toscano.

Miercuri seara, consiliul şcolii Newport News a anunţat viitoarea plecare a şefului autorităţii şcolare, George Parker, într-o înţelegere „amiabilă”.

Decizia a fost luată „fără motiv”, pe baza exclusiv „a traiectoriei şi nevoilor viitoare” ale districtului şcolar, a declarat preşedintele consiliului de administraţie, Lisa Surles-Law, într-un comunicat, numindu-l pe oficial „competent”.

Profesoara a supravieţuit unui glonţ în piept, dar trebuie să fie supusă altor operaţii.

Autorităţile locale au decis să retragă temporar custodia părinţilor săi. El se află într-un centru medical, în aşteptarea unei decizii cu privire la o eventuală anchetă penală.

Având în vedere vârsta sa fragedă, el ar trebui considerat iresponsabil din punct de vedere penal, chiar dacă poliţia a descris împuşcătura ca fiind „intenţionată”.

Părinţii săi, pe de altă parte, ar putea fi acuzaţi de încălcarea unei legi locale care interzice lăsarea armelor încărcate la îndemâna copiilor sub 14 ani.

Statele Unite, unde aproape 400 de milioane de arme sunt în circulaţie, sunt în mod regulat îndoliate de împuşcături în şcoli, dar este foarte rar ca trăgătorii să fie atât de tineri.

Stiripesurse.ro