vineri 1 ianuarie 12:30 PM

       Abonare la google news

Două tinere aflate într-un VW Golf au avut un accident chiar în noaptea de Revelion – FOTO


În jurul 21:35, ISU Tulcea a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DJ 222 C între localitățile Nufăru și Malcoci.


În accident a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului.

Un Volkswagen Golf a fost implicat într-un accident chiar în seara de Revelion

La fața locului s-au deplasat 12 pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Tulcea, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au constatat că în urma impactului au rezultat două victime de sex feminin(20 și 17 ani).

Acestea nu erau încarcerate, erau conștiente, au primit primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior au refuzat transportul la spital.

Pompierii au acționat pentru îndepărtarea copacului căzut pe carosabil și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului prin deconectarea bornelor autoturismului.

Intră în Galeria Foto

Informare ISU Tulcea

Sursa: Promotor.ro