joi 26 ianuarie 8:05 AM

       Abonare la google news

Cutremur în lumea lui Putin: spionii FSB dezertează în masă. Mărturii terifiante la CNN


Vladimir Osecikin, un disident rus care a fugit în Franţa încă din 2015, spune că un număr tot mai mare de oficiali ruşi de rang înalt dezertează în Occident, nemulţumiţi de războiul Kremlinului din Ucraina. El a declarat într-un interviu pentru CNN că foşti generali şi agenţi de informaţii se numără printre ei.


Aşa-numita „operaţiune militară specială” a lui Putin nu a fost singura mişcare a ruşilor după 24 februarie. Aceasta a declanşat şi „un mare val” de oficiali ruşi care şi-au părăsit patria, eclipsat doar de valul de oameni care au fugit din ţară din cauza ordinului de „mobilizare parţială” al Kremlinului din septembrie. Acum, a declarat Vladimir Osecikin pentru CNN, în fiecare zi sunt oameni care îi cer ajutorul, informează News.ro. 

Mulţi sunt soldaţi de rang inferior, dar printre ei se află şi profiluri mult mai pregnante. Osecikin spune că printre cei pe care i-a ajutat se numără un fost ministru al guvernului de la Moscova şi un fost general rus de trei stele, iar CNN spune că a confirmat identitatea unui fost ofiţer FSB şi a unor mercenari Wagner.

Chiar acum, în ianuarie, Osecikin a ajutat un fost comandant Wagner care a fugit din Rusia pe jos în Norvegia vecină pentru a cere azil. Fostul soldat se temea pentru viaţa sa după ce a refuzat să îşi reînnoiască contractul cu grupul de mercenari.

O TENTATIVĂ DE ASASINARE CA-N FILME

Vladimir Osecikin a cerut azil în Franţa încă din 2015 şi se bucură acum protecţie poliţienească după ce în 12 septembrie anul trecut familia sa a fost vizată de o tentativă de asasinat ca-n filme: un lunetist a tras asupra apartamentului său tocmai când, împreună cu soţia şi copiii, se pregătea să ia cina.

„În ultimii 10 ani, fac multe lucruri pentru a proteja drepturile omului şi ale altor persoane. Dar în acest moment, am înţeles că misiunea mea de a ajuta alţi oameni a creat un risc foarte mare pentru familia mea”, a declarat Osecikin pentru CNN.

Pe numele lui Osecikin autorităţile din Rusia au emis un mandat de arestare, iar în prezent se află pe lista persoanelor căutate de ţara sa natală.

Munca lui Osecikin ca jurnalist de investigaţie şi activist anticorupţie l-a pus în pericol în Rusia, dar îi aduce şi avantaje, inclusiv în Franţa. De două ori, a mărturisit el pentru CNN, ponturile au ajuns înaintea ucigaşilor la uşa lui. „Vladimir, ai grijă”, i-a transmis o sursă din diaspora cecenă, în februarie anul trecut, printr-un mesaj. „A existat deja o ofertă de plată în avans pentru a te elimina”, i-a spus sursa.

Osecikin trăieşte acum sub pază armată constantă, asigurată de autorităţile franceze, iar adresa şi rutina sa sunt secrete.

CINE ESTE VLADIMIR OSECIKIN

În calitate de activist influent pentru drepturile omului şi jurnalist, Osecikin a fost mult timp un ghimpe în coasta multor ruşi puternici. După ce a fondat în 2011 Gulagu.net – o organizaţie pentru drepturile omului care urmărea cazurile de corupţie şi tortură în Rusia – s-a ocupat de o serie de investigaţii de profil înalt care incriminau instituţiile şi ministerele ruseşti. Una dintre aceste investigaţii a relevat că în închisorile ruseşti se comit violuri sistematice asupra deţinuţilor de sex masculin.

Dar activitatea Gulagu.net de când tancurile ruseşti au trecut graniţa ucraineană, în februarie, a fost cea care a conferit organizaţiei o nouă relevanţă internaţională.

Ancheta referitoare la închisoare i-a făcut pe mai mulţi agenţi din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, spionajul intern) să se transforme în denunţători, aceştia mărturisind că au fost dezgustaţi de descoperirile Gulagu.net, susţine Osecikin. Acest lucru a dus la #windofchange, o serie de scrisori care ar proveni de la personalul FSB şi care au fost trimise organizaţiei lui Osecikin. Publicate online de echipa sa, scrisorile au devăluit dezaprobarea agenţilor FSB faţă de conducerea Rusiei şi faţă de războiul din Ucraina.

CE FACE OSECIKIN CU SECRETELE PE CARE LE AFLĂ

„Atunci când persoana este de nivel foarte înalt, înţelege foarte bine cum funcţionează maşinăria regimului lui Putin şi înţelege foarte bine că, dacă vorbeşte despre asta, există un risc foarte mare de terorism cu Noviciok sau de asasinare”, a declarat Osecikin pentru CNN.

Implicit, atunci când îi ajută pe aceşti oficiali să fugă din Rusia prin intermediul reţelei lui, există un acord tacit, iar aceştia îi furnizează informaţii despre mecanismele interne ale Moscovei. Unele dintre aceste informaţii ajung şi la agenţiille de informaţii europene, cu care Osecikin are contacte regulate, spune el.

Stiripesurse.ro