
Cristiano Ronaldo și Leo Messi au început în forță și noul an! Portughezul a marcat primul gol din 2021, iar apoi a pasat decisiv la a doua reușită pentru Juventus, în timp ce starul Barcelonei a contribuit cu un assist la victoria catalanilor din La Liga.
După ce a lipsit cu Eibar, Leo Messi a început din primul minut duelul cu Huesca, iar argentinianul a fost decisiv în minutul 27, atunci când De Jong a marcat după o pasă superbă oferită de vedeta catalanilor.
Duminică seara, Leo Messi a ajuns la 500 de meciuri în La Liga, devenind primul fotbalist din afara Spaniei care se poate lăuda cu o astfel de performanță.
La Torino, Cristiano Ronaldo a ținut și el pasul cu rivalul pe care l-a avut în campionatul Spaniei.
Juventus nu-și permitea un pas greșit cu Udinese, iar Ronaldo a deschis scorul în minutul 31, după un șut excelent din careu, fără speranțe pentru portarul advers.
Cristiano a pasat apoi foarte bine și la golul lui Chiesa, care a făcut 2-0 în minutul 49.
După reușita cu Udinese, Cristiano Ronaldo a ajuns la 13 goluri în acest sezon de Serie A și a trecut peste Romelu Lukaku în clasamentul golgheterilor. Belgianul are 12 goluri înscrise pentru Inter, unul dintre ele chiar duminică, în victoria la scor de tenis cu Crotone: 6-2.
În plus, Cristiano a atins din nou cifra de 20 de goluri într-un sezon, iar portughezul reușește asta pentru al 15-lea an consecutiv, dovedind că mai poate juca fără probleme timp de câțiva ani la cel mai înalt nivel.
Sursa: Prosport.ro