miercuri 25 ianuarie 6:24 PM

       Abonare la google news

Clujenii plătesc de 4 ori mai mult decât orădenii pentru subvenția gigacaloriei. Motivul: avem un sistem de termoficare MULT MAI INEFICIENT


Cluj-Napoca are un sistem de termoficare mult mai ineficient decât Oradea

Deși la Cluj mai sunt doar 21.407 apartamente racordate la termoficare (aprox. 15% din populație), Primăria insistă să mențină sistemul centralizat de încălzire. Rezultatul: clujenii plătesc din buget o  subvenționare a gigacaloriei de 4 ori mai mare decât locuitorii din Oradea, pentru o minoritate.


Municipiul Cluj-Napoca are un sistem de termoficare mult mai ineficient decat cel al municipiului Oradea, ceea ce inseamna ca subvenția platită din buget de fiecare cluejean (inclusiv cei care au centrale termice) pentru sistemul de termoficare este mult mai mare decât la Oradea. Astfel, în Oradea prețul gigacaloriei este de 441 lei (TVA inclus), din care doar 68 de lei este subvenția, iar prețul plătit de populație este de 373 lei. 

La Cluj-Napoca, prețul nesubvenționat al Gigacaloriei este 759 de lei (TVA inclus), din care 481 de lei este subvenția și 278 lei plătește populația. Asta înseamnă că dacă mâine subvenția ar fi eliminată și am avea prețul exact al gigacaloriei în fiecare oraș, Oradea ar avea un preț  pe Gigacalorie de 441 de lei, în timp ce la Cluj-Napoca acesta ar fi de 759 de lei.

Subvenția acordată la Cluj-Napoca pentru termoficare este de patru ori mai mare decât în Oradea

Prețul la gigacaloriei pentru locuitorii din Cluj-Npoca este mai mic decât prețul plătit de locuitorii Oradiei, dar asta doar pentru că subvenția oferită la Cluj este de peste patru ori mai mare decât cea din Oradea. Astfel, dacă la Oradea subvenția este de 15%, la Cluj-Napoca subvenția este de 63 %.

Tarif

Oradea

Cluj-Napoca

Bucuresti

 

 

 

 

Tarif gigacalorie nesubventionat

441 lei

759 lei

963 lei

Tarif gigacalorie subventionat (TVA inclus)

373 lei                                                             

278 lei

347 lei

Subventia

68 lei

481 lei

617 lei

Procent subventie

15%

63%

64%

Cifrele au fost preluate dintr-o analiză publicată astăzi de specialistul în energie Dumitru Chisăliță, Gas & Energy Senior Consultant and President of Intelligent Energy Association, care a făcut o comparație într Oradea și București, care stă chiar mai prost decât Clujul , în ceea ce privește eficiența sistemului de termoficare.

„Secretul de la Oradea este piața, numărul mare de consumatori, 75% din consumatori fiind racordați la sistemul de termoficare. Oradea având cel mai mare procent de consumatori racordați la termoficare ceea ce face ca să scadă costurile unitare și să avem cele mai mici prețuri nesubvenționate, dar cel mai important să avem perspectiva reducerii în viitor a prețurilor la încălzire”, susține Dumitru Chisăliță. 

Nerentabilitatea sistemului de termoficare ar putea fi, de fapt, motivul REAL pentru care autoritățile încearcă acum să determine cât mai mulți oameni să revină la sistemul centralizat de încălzire, prin interzicerea centralelor de apartament și obligativitatea, fie de a avea centrală de bloc, fie de racordare la termoficare. Altfel, sistemul de termoficare este nerentabil și necesită subvenții an de an.

Intrucat, evident consumatorii nu ar putea fi convinși că trebuie să susțină un sistem nerentabil, în loc să aibă (cum e și firesc) centrale de apartament și să stabilească și plătească exact cât consumă, reprezentanții autoritătilor justifică interzicerea centralelor de apartament prin reducerea noxelor.

Cert este, însă, că nu s-au prezentat niciun fel de studii care să arate că o centrală care deservește 20 de apartamente (de o capacitate mult mai mare evident), produce mult mai puține noxe decât 20 de centrale de capacitate mai mica (care ar deservi câte un apartament).  

Clasamentul costurilor cu energia achitată (fără costul instalatiilor) în două orașe din România pentru diverse forme de încălzire a locuințelor: Oradea și București.

Nu este furnizat text alternativ pentru această imagineNu este furnizat text alternativ pentru această imagine
Stiridecluj.ro