miercuri 25 ianuarie 5:27 PM

       Abonare la google news

Ciclon mediteraneean în România: Va ninge abundent în mai multe zone din țară, inclusiv în București. Anunțul meteorologilor


Meteorologii sunt îngrijorați de un ciclon mediteraneean care se îndreaptă cu pași repezi spre România. Întâi a trecut prin Italia, unde a lăsat în urmă troiene, viscol și ger. Sunt așteptate ninsori și în Capitală.


Meteorologii români spun că ciclonul mediteraneean o să ajungă și în România chiar de joi.

Daniel Nițoiu: După o lungă așteptare, se pare că o să vedem, în sfârșit, ceva zăpadă în București.

Robert Manta, meteorolog ANM: „Ei bine, da, vine iarna și pe la noi. Cel puțin, o încercare de iarnă, dacă am putea spune așa. Este vorba de un ciclon mediteraneean, care va aborda o traiectorie către țara noastră. Vorbim, în principal, de ninsori abundente la munte, în special în Carpații Meridionali și de Curbură. Acolo ar putea depăși 30 de centimetri stratul nou de zăpadă depus, iar în al doilea rând, după ploile abundente din sud, de vineri, vorbim vineri noapte și sâmbătă de o transformare în lapoviță și ninsoare și în partea sud a țării, inclusiv în București. Deci, am putea ca sâmbătă dimineață să ne trezim și ne uităm pe geam să vedem un peisaj de iarnă și în București”.

Daniel Nițoiu: Știm și cam ce grosime va avea stratul de zăpadă?

Citește și

Avalansa

Robert Manta, meteorolog ANM: „Este greu de spus momentan, prin prisma faptului că ciclonul abia se formează. Trebuie să vedem ce traiectorie va urma acest ciclon și în funcție de traiectoria sa, precipitațiile sub formă de ninsoare pot fi mai multe, într-adevăr, în sudul țării, și ne-am putea aștepta la un strat ceva mai extins de zăpadă, dar de grosime este greu să vorbim acum. Joi dimineață, cel mai probabil, vom avea în vigoare avertizări de vreme rea pentru aceste fenomene, care se vor petrece până sâmbătă seară, în mare parte din țară”.

Daniel Nițoiu: Deci vorbim nu doar de depunere de strat de zăpadă, dar și de polei?

Robert Manta, meteorolog ANM: „Și de polei. Joi seară, în special în partea de est, de centru, Transilvania, Moldova, poate și în sudul țării, să apară precipitații slabe la început, care să depună polei, burniță sau lapoviță, iar vineri vorbim și de vânt puternic, în Bărăgan, pe la munte, la Curbură, viteze de 55-65 de kilometri pe oră”.

Daniel Nițoiu: Cu cât vor scădea temperaturile în aceste condiții?

Robert Manta, meteorolog ANM: „Temperaturile nu scad prea mult. Rămânem la valori apropiate de ceea ce avem miercuri. Deci, avem joi temperaturi undeva la două, trei, poate chiar patru grade ziua, în mare parte din țară, apropiate de zero în cursul nopților. Practic, valori apropiate de normalul perioadei, de normalul sfârșitul lui lunii ianuarie, iar vorbind în perspectivă, săptămâna viitoare am putea avea într-adevăr, nopți ceva mai reci, cu temperaturi negative în toată țara, minus cinci, minus șapte grade, poate chiar și în București, dar la amiază câteva raze de soare, poate cinci grade și fără precipitații, săptămâna care vine. De sâmbătă seară vom avea foarte puține precipitații, situație care ar putea să dureze și săptămâna viitoare. Vorbim de sâmbătă încolo, o săptămână cu puține precipitații, dar cum spuneam, ceva raze de soare la amiază, temperaturi de patru, cinci grade. Însă cum se duce soarele, noaptea și dimineața ne îmbrăcăm mai gros, pentru că va fi mai frig. Un alt aspect de punctat este că, poate pentru prima dată în acest sezon, vorbim de primele zile în care putem să vorbim de strat de zăpadă în toate stațiunile montane. În București, cum spuneam, sâmbătă dimineață am putea să avem parte de ninsoare. Mai mult ca sigur va ninge. Acum, întrebarea este dacă se va depune și strat sau nu, dar este o probabilitate moderată, în acest moment, ca sâmbătă dimineață să ne trezim și să vedem pe geam și în București un peisaj de iarnă”.

Sursa: Pro TV

Etichete: bucuresti, zapada, ciclon,

Dată publicare: 25-01-2023 17:13

Stirileprotv.ro