sâmbătă 2 ianuarie 12:48 PM

       Abonare la google news

Ce s-a întâmplat cu relația Lorei cu Ionuț Ghenu timp de 6 luni, în Bali. Artista a făcut dezvăluiri intime


Lora face dezvăluiri uimitoare despre evoluția relației sale cu Ionuț Ghenu din timpul în care au rămas prinși în Bali, în contextul pandemiei de coronavirus. Ce s-a schimbat de atunci în povestea lor de dragoste? Cum a fost anul 2020 pentru celebra cântăreață?


Lora, dezvăluiri despre relația cu Ghenu. Ce s-a întâmplat între ei după cele 6 luni de carantină în Bali?

Lora și Ionuț Ghenu au fost martorii unui test foarte important pentru relația lor. Cei doi au rămas prinși în Bali în timpul pandemiei de coronavirus, perioadă în care emoțiile și trăirile de toate felurile n-au încetat să se adune. Cuplul a fost surprins de paparazzi ciao.ro în timp ce ajungeau la sediul Pro TV, acolo unde trebuiau să intre în platourile de filmare în rolul de invitați.

Deși s-a zvonit că nu numai perioada petrecută departe de meleaguri i-a făcut să privească altfel unele lucruri, ci și pandemia, care a afectat întreg domeniul artistic, liniștea și voia bună nu-i părăsește pe amorezi. „Si eu și Ionut am trecut prin foarte multe stări… Foarte multe cupluri s-au desparțit anul acesta, alții s-au unit mai bine. Vedem 2021 cum va fi! Clar 2020 a fost un an greu, un an epuizant”, le-a declarat Lora lui Cove și Adelei Popescu, în direct la Pro TV.

„A fost un an foarte aglomerat din punct de vedere emoțional”

„A fost un an foarte aglomerat din punct de vedere emoțional, s-au întâmplat extraordinat de multe lucruri. A început extraordinar de greu, apoi când am crezut că va fi frumos, a venit pandemia. Noroc că ne-a prins înt-un loc superb unde, chiar dacă ne-am panicat foarte tare prima dată, am început să învățăm, să apreciem ce ni se întâmplă.

Am reușit să ne întoarcem după jumătate de an acasă, să recuperăm multe dintre lucrurile pe care le-am pierdut. Anul ăsta am învățat că oricât ai crede că ai controlul, ce ți se întâmplă depinde foarte, foarte puțin de tine. Important e să fii corect, să încerci să-ți urmezi planurile, dar să fii pregătit pentru orice. Iar dacă nu ești pregătit, să respiri adânc și să spui… asta e”, a povestit Lora despre anul 2020, care a fost unul din cei mai greu pe care i-a trăit până acum și care a zguduit-o puternic din punct de vedere emoțional.

Despre momentele de cumpănă din fosta căsnicie

„O să fiu foarte sinceră fără să fiu melodramatică. Am acceptat să rămân într-o relaţie în care iubitul meu devenise agresiv fizic, lucru care s-a întâmplat după ce am tolerat agresivitate verbală. Mi s-a cerut să aleg între a cânta şi el, iar o altă limită a fost minciuna pe care mi-a spus-o când susţinea că îşi doreşte familie şi copil şi apoi mi-a spus că nu vrea copil. A durut cum nu vă puteţi imagina, pentru că îmi spunea cine o să mai meargă în locul meu la concerte! În momentul ăla, clar ai iubit o proiecţie. Ultima dată când am suferit foarte tare am urlat în pernă şi m-am ascuns în baie, stăteam înghesuită şi am plâns ca un copil mic. De când m-am despărţit de fostul meu soţ, ne-am mai întâlnit şi ne-am salutat, dar acum nu aş putea să-l mai salut. Ar fi modul meu de a spune «foarte urât din partea ta». El a fost întrebat dacă nu îi este frică să se căsătorească atât de repede şi a răspuns că nu îi este teamă că … va fi din nou înşelat”
Lora (Sursa: Dincolo de aparențe – Antena Stars)

Sursa: Playtech.ro