duminică 3 ianuarie 10:22 AM

       Abonare la google news

Câți bani câștigă FC Botoșani din transferul lui Olimpiu Moruțan în Golf. Gigi Becali n-a putut răscumpăra toate procentele din transfer


Gigi Becali va trebui să vireze peste un milion de euro celor de la FC Botoșani, dacă transferul lui Olimpiu Moruțan la Al Jazira se va perfecta în jurul sumei de 10,5 milioane de euro.


Olimpiu Moruțan (21 de ani) a ajuns la FCSB în vara lui 2018, pentru 700.000 de euro și 20 de procente dintr-un viitor transfer, dar, ulterior, Becali a mai virat 400.000 de euro pentru a răscumpăra 10 procente din procentele deținute încă de Valeriu Iftime.

Așă că gruparea moldavă are de recuperat o sumă frumușică din transferul jucătorului antrenat de Toni Petrea.

Câți bani câștigă FC Botoșani din transferul lui Olimpiu Moruțan în Golf. Gigi Becali n-a putut răscumpăra toate procentele din transfer

FC Botoșani a luat procent de 10 la sută și din transferul lui Mihai Bordeianu (28 de ani, mijlocaș central) de la CFR Cluj la Al-Qadisiyah (Arabia Saudită), suma pe care a plecat fiind în jurul a unui milion de euro.

De asemenea, internaţionalul de tineret Alexandru Cîmpanu care a plecat la U. Craiova pe 500.000 de euro are procent la revânzare: 20 la sută.

„E adevărat: Al Jazira îl vrea pe Moruțan. Oferta este pe masa domnului Gigi Becali. E o ofertă foarte mare, în perioada asta de criză, pentru România. Dacă se face transferul, atunci Moruțan o să fie cel mai scump fotbalist de la noi din țară”, a declarat Florin Vulturar pentru Prosport.ro.

Fotbalistul venit în Capitală de la FC Botoșani a jucat în 16 mecuri pentru FCSB în sezonul 2020 – 2021, dintre care două în preliminariile Europa League, a dat 3 goluri și 10 pase decisive.

În acest moment, Nicolae Stanciu este cel care deține și acum recordul pentru cel mai scump fotbalist plecat din Liga 1. În 2016, Anderlecht a plătit 9,8 milioane de euro pentru jucătorul aflat acum în prima ligă din Cehia, la Slavia Praga.

Sursa: Prosport.ro