Căpitanul Ante Puljic șochează la reunirea lui Dinamo: „Cred că toți colegii și-au depus memorii să rămână liberi de contract” | EXCLUSIV - Știrile.eu

duminică 3 ianuarie 2021 11:11 AM

Căpitanul Ante Puljic șochează la reunirea lui Dinamo: „Cred că toți colegii și-au depus memorii să rămână liberi de contract” | EXCLUSIV



Ante Puljic (33 de ani), unul dintre căpitanii lui Dinamo, nu va fi prezent la reunirea echipei de astăzi, de la Săftica, dar e la curent cu tot ce se întâmplă la club. Surprinde însă când spune: „cred că toți colegii și-au depus memorii să devină liberi”.

Mai multe mașini cu suporteri ai roș-albilor au ajuns astăzi la Săftica, unde ar urma să aibă loc o ședință în care să se discute despre planurile de viitor ale echipei și, probabil, ultrașii vor să-i convingă pe jucători să-și retragă memoriile măcar pentru încă o lună.

„Cred că toți colegii și-au depus memorii”

„Eu am avion azi spre București. Cred că toți și-au depus memorii dar tot trebuie să fim profesioniști și să ne prezentăm. Voi ajunge și eu. Săptămâna aceasta va fi decisivă și dacă lucrurile se vor schimba în bine, normal că ne dorim să ajutăm Dinamo în continuare.

Știu că sunt fanii la Săftica, ei tot încearcă să ne ajute. Dar lucrurile nu sunt bine de mult timp aici, speram ca noul patron să facă ceva, dar până acum nimic. Zilele acestea sigur vor fi hotărâtoare”, a declarat Puljic pentru Prosport.ro.

În momentul redactării acestui articol, Paul Anton e pe drum spre București, iar Fabbrini urmează să se întoarcă în România în cursul acestei zile, după ce și el și-a depus memoriu, informație anunțată în exclusivitate de Prosport.ro chiar în ultima zi a anului 2020.

Dintre jucătorii spanioli la primul antrenament din 2021 a sosit doar Mejias Osorio, nu și Camara care este dat ca și plecat la Universitatea Craiova.

Sursa: Prosport.ro