duminică 3 ianuarie 2:52 PM

       Abonare la google news

Aglomeraţie în Predeal, în ultima zi de vacanţă. Sute de turişti, pe pârtie


A fost aglomeraţie în Predeal duminică deoarece turiştii au vrut să profite de ultima zi de vacanţă după Revelion. Oamenii s-au înghesuit cu sutele, aşa că respectarea măsurilor impuse din cauza pandemiei COVID-19 s-a dovedit a fi dificilă.


Pentru că a fost aglomeraţie în Predeal,  distanţarea s-a dovedit inexistentă pe pârtia Clăbucet, iar unii dintre turişti au renunţat chiar şi la masca de protecţie, conform Digi24.ro.

De asemenea, sute de turiști s-au îngrămădit duminică, încă de la ora 7.30, la coadă la telegondola din Sinaia. După trei ore, ei au aflat că pârtiile s-au închis din cauza vântului puternic.

Oamenii au venit încă de dimineaţă la telegondola din Sinaia pentru a ajunge cât mai repede pe pârtie. Din cauza vântului puternic însă, pârtiile din staţiune s-au închis.

Încă de dimineață erau însă vânt și chiciură, așa că instalațiile de altitudine (Gondola Carp, Telescaunul&Teleschiul Soarelui) nu au fost pornite.

Trei ore mai târziu, administratorii instalațiilor au anunțat că, din cauza vântului peste limita de funcționare a instalațiilor, a depunerii constante de chiciură, Gondola Carp, Telescaunul Soarelui și Teleschi Valea Soarelui nu vor funcționa duminică.

Duminică, este cod galben de vânt puternic și ninsoare viscolită în zonele montane înalte din nouă județe.

Citeşte şi: Instalaţiile pe cablu din Sinaia au fost oprite. La cota 2.000 este vânt puternic, iar vizibilitatea este sub 20 metri

Instalaţiile pe cablu din Sinaia au fost oprite. Gondola spre cota 1400 funcţionează. Care este programul

În schimb, Gondola Sinaia, care face legătura între Cota 1000 şi Cota 1400, funcţionează până la ora 17:00, notează Agerpres.

Oprirea instalaţiilor de altitudine din Sinaia vine după ce mii de turişti au urcat, sâmbătă, pe pârtiile din staţiunea montană.

Oamenii au aşteptat chiar şi aproape două ore la cozi uriaşe la instalaţiile de transport pe cablu. Din acest motiv, administratorii telegondolei au cerut suplimentarea efectivelor de jandarmi pentru a se asigura respectarea măsurilor de prevenţie impuse din cauza pandemiei.

Citeşte şi: Veste bună pentru turiştii care se relaxează pe Valea Prahovei. Drumul care leagă Sinaia de cota 1400 a fost redeschis

 

 

Sursa: Romaniatv.net