joi 26 ianuarie 1:10 AM

       Abonare la google news

Act de terorism într-o biserică din Spania: o persoană a fost ucisă în afara bisericii şi altele au fost rănite


Un paracliser a fost ucis şi mai multe persoane, inclusiv un preot, au fost rănite miercuri după ce un bărbat i-a atacat cu cuţitul într-o biserică din Algeciras, în sudul Spaniei, relatează AFP, citat de news.ro.


Bărbatul a fost arestat şi a fost deschisă o anchetă pentru presupuse fapte de terorism. Aceasta va fi condusă de un magistrat al Curţii Naţionale, o instanţă care se ocupă de cazurile de terorism, a precizat parchetul, fără a da alte detalii.

Atacul a avut loc cu puţin timp înainte de ora locală 20.00 în biserica San Isidro din Algeciras, a precizat Ministerul de Interne.O persoană a fost ucisă în afara bisericii şi altele au fost rănite în interior. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru AFP că persoana ucisă era un paracliser, în timp ce unul dintre răniţi este preot.

Sursa a precizat că atacatorul purta o djellaba (cămaşă lungă purtată în general de bărbaţii din Magreb) şi „a strigat ceva” în momentul atacului.

Relatările presei locale, bazate pe mărturii ale martorilor oculari, indică faptul că atacatorul era înarmat cu o macetă. „Faptele sunt analizate şi investigate. În acest moment nu este posibil să se stabilească natura atacului”, a precizat Ministerul de Interne.

Stiripesurse.ro