Accident înfiorător în Ialomiţa. Un bărbat a murit şi 4 persoane sunt rănite - Știrile.eu

sâmbătă 2 ianuarie 2021 8:23 AM

Accident înfiorător în Ialomiţa. Un bărbat a murit şi 4 persoane sunt rănite



Accident înfiorător în Ialomiţa, produs vineri seara, în jurul orei 21.30. O tânără de 22 de ani din Urziceni, conducea un autoturism pe DJ 201B, din direcţia Ciochina către Lehliu Gară. Pe raza localităţii Raşi, a ieşit de pe şosea într-o curbă la dreapta şi s-a răsturnat pe un teren agricol.

foto: IPJ Ialomiţa / obiectiv.net

În urma accidentului, un bărbat de 52 de ani, care era pasager în dreapta spate, a murit. Tânăra aflată la volan şi alţi trei pasageri au fost răniţi, conform News.ro.

Citeşte şi: Carnagiu pe şosea, 20 de morţi într-un accident de autobuz. Opt dintre victime sunt copii

Accident înfiorător în Ialomiţa. Dosar penal pentru şoferiţa care a provocat nenorocirea

Tânăra care se afla la volan a fost testată cu etilotestul. Poliţiştii spun că femeia nu s-a urcat băută la volan.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

foto: IPJ Ialomiţa / obiectiv.net

Prima zi din 2021 a fost marcată de o serie de accidente grave, în care şi-au pierdut viaţa o fetiţă de 10 ani, care mergea cu Sorcova, dar şi un tânăr de 21 de ani, după ce maşina condusă de un şofer beat a intrat într-un stâlp.

Serie de tragedii pe şosele, în primele ore ale lui 2021. Un tânăr de 21 de ani din județul Gorj a murit, vineri, după ce mașina în care era, condusă de un șofer beat, a intrat într-un pilon din beton.

Citeşte şi: Anul Nou 2021 a început cu o serie de tragedii pe şosele. O fetiţă care mergea cu Sorcova şi un tânăr de 21 de ani au murit în accidente, o ambulanţă s-a ciocnit violent cu maşina Poliţiei

 

Sursa: Romaniatv.net