luni 4 ianuarie 11:08 AM

       Abonare la google news

Accident grav! Un autoturism s-a răsturnat și s-a făcut praf pe o șosea din Teleorman


Un accident spectaculos a avut loc în județul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat și s-a făcut praf pe o șosea din județ. Șoferul a scăpat teafăr, însă pasagerul a fost rănit și transportat la spital.


Accidentul s-a produs în această dimineață pe DJ 701, pe raza localității Poeni. Autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani din comuna Drăgănești de Vede a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Impactul a fost puternic, iar mașina a fost distrusă. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT TRAGIC! ȘAPTE COPII ȘI DOI ADULȚI AU DECEDAT ÎN URMA UNUI IMPACT PUTERNIC. MAȘINA A FOST MISTUITĂ DE FLĂCĂRI)

Cei doi ocupanți au scăpat cu viață. La fața locului au ajuns pompierii care l-au găsit pe pasagerul de 48 de ani rănit, dar conștient. Acesta a primit îngrijiri și a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital. Pompierii au continuat misiunea pentru îndepărtarea elementelor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Videle au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului. (VEZI ȘI: ACCIDENT GRAV PE AUTOSTRADA BUCUREȘTI-PITEȘTI. UN AUTOTURISM SCĂPAT DE SUB CONTROL S-A IZBIT DE PARAPET ȘI S-A RĂSTURNAT )

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că, la momentul producerii evenimentului rutier, nu se afla sub influența alcoolului.

Sursa: Cancan.ro